Posted by Ziua 2
Deși restul nopții a trecut fără alte surprize, nu am putut să dorm. Nu e bine, dar măcar am avut timp să gândesc și să fac planuri. Trebuie să baricadez toate intrările în casă, poate cu excepția uneia. Șipcile de afară o să fie folositoare, am nevoie doar de cuie și un ciocan. Dar și de o armă mai potentă, am auzit câteva urlete de câine în depărtare. Cu siguranță deja m-au mirosit, sper doar să aibă ce să mănânce. Trebuie să cercetez minuțios toată cabana și ograda. Cu alcoolul și cârpele găsite aș fi putut face o torță. Ar fi fost atât de bună în zonele mai dese de pădure, dar mai ales în tunel, în galerii, poate chiar și să speri dihania. Dacă dezasamblez capcana, pot să o reasamblez și să o folosesc în alt loc. Sper să fie tot acolo. Mai important, sau mai bine spus, mai îngrijorător, spre dimineață am rămas fără curent. Cel mai probabil generatorul a rămas fără motorină.
M-am ridicat amorțit, am debarasat și am început să investighez. Am deschis ușa altei încăperi și era să fac infarct. Cosmonautul mă aștepta nemișcat în mijlocul ei. M-a cuprins furia, de ce m-a lăsat să plec și unde a fost toată noaptea? Mi-a explicat calm că e un negustor, încearcă să ajute oamenii din împrejurimi, dar preferă să țină distanța față de toți. Pare că se bucură sincer că sunt încă în viață și drept recompensă și-a dat sacul jos din spinare și m-a invitat să aleg câteva obiecte. Ochii mi-au sclipit la bidonul de motorină, apoi la cuie. Tot ce avea părea însă important. Am mai pus deoparte câteva pansamente după care m-a oprit și mi-a făcut semn că dacă mai vreau și alte lucruri trebuie să dau și ceva înapoi. L-am întrebat dacă am timp să scotocesc peste tot și a dat din cap afirmativ.
În altă încăpere am descoperit un banc de lucru. Bun așa! Iar afară, o fântână care necesită câteva reparații, anexa generatorului și chiar și o masă cu fierăstrău circular. Mă întorc cu câteva cârpe și sfoară. Sper să nu-mi râdă-n nas. Nu e pretențios, acceptă aproape orice la schimb. Îl întreb de doctor, apoi îi arăt o poză cu drumul care ducea spre șosea. Ridică în ambele cazuri dezamăgit din umeri. Îi mulțumesc și mă apuc de baricadat. Nu am suficiente șipci și cuie așa că mă mulțumesc să termin doar o parte a casei. Mut aproape toată mobila aici plus cele două veioze funcționale. Confecționez o torță și bat niște cuie la capătul unei scânduri mai sănătoase. Sunt mulțumit de greutate și mă antrenez un pic. Bună armă. E timpul să-mi iau inima în dinți și să încep să văd unde duc potecile din jurul cabanei.
Spre est am găsit câteva corturi militare. Sunt foarte atrăgătoare, poate găsesc niște arme de foc sau chiar un radio. O haită de câini le păzește însă și pentru moment îmi e frică să-i confrunt. Poate pleacă, sau poate reușesc să-i momesc cu ceva. La nord am găsit o tabără forestieră, o adevărată mină de aur. Am cărat toți butucii, scândurile și cuiele pe care le-am găsit înapoi la cabană. Am recuperat capcana și chiar și câteva baterii, sper să mai meargă, dintr-un container găsite lângă intrarea în tunel. Am notat totul pe hartă și m-am întors. Sunt frânt și se lasă seara. Poate noaptea asta o să reușesc să dorm. Simt că sunt pregătit.
Dau să aprind lampa dar realizez că am uitat să realimentez generatorul… e beznă, f#&#i! Aprind torța, sar pe unul din geamurile încă nebaricadate și fug spre anexă. Tremurând încep să torn în rezervor. Nu înțeleg de ce îmi e atât de frică, doar noaptea precedentă a fost… mrrr… Un mârâit nu foarte îndepărtat îmi îngheață venele. Am pus bidonul deoparte, am pornit generatorul și am fugit înapoi. Veiozele funcționează, ce bine, dar cel mai probabil o să atragă dulăii. E oare suficient timp să armez capcana? O plasez în fața ușii. Îi aud, dau târcoale. Închid lumina și mă pregătesc să aprind torța. Bâta e și ea la îndemână. Liniște. Apoi, mai multă liniște. Ceva i-a speriat? Nici nu știu cât timp a trecut de când stau nemișcat, încordat, în întuneric. Pot fi câteva minute, par ore… Cioc, Cioc, Cioc… Cineva ciocăne la ușă, apoi bate dea-dreptul. Nu are cum să fie un animal, nu, sau jumătățile alea de om, parcă nici nu aveau mâini? Poate are nevoie de ajutor. Aprind torța, ocolesc capcana cu grijă și mă îndrept spre ușa de la intrare. Nimeni! Nu am curaj să pășesc afară. Îmi simt sudoarea rece pe spate, părul ridicat. Era de zece ori mai bine dacă ar fi fost ceva, un animal, chiar și o dihanie.
Visez, sunt într-un coșmar din care nu pot să scap… poate dacă dorm…
