MudRunner – American Wilds Edition

Studio Dezvoltator: Saber Interactive
Producător/Distribuitor: Focus Entertainment
Site: https://www.focus-entmt.com/en/games/mudrunner-mobile
PC, PS4, Switch, Xbox One, Android, iOS

Înainte de a pleca in aventura scrierii acestui articol am recitit recenzia originalului Spintires. Au trecut mai bine de 8 ani de atunci și, ca mai mereu, îmi privesc creația cu rușine. Cuvinte mult mai bune sau mai culte puteau fi alese, frazele nu sunt suficient de concise, câteodată chiar copilăroase. Izbucnirile pasionate puteau, sau trebuiau, fi sprijinite mai clar și așa mai departe. Dar nu numai nivelul scriiturii era altul, căutam atunci să înțeleg vizual ce face un diferențial sau un reductor, în timp ce azi am ajuns să știu atât de multe despre motoare. Mă gândesc serios să cumpăr următoarea mașină de la un producător care încearcă mereu lucruri noi și interesante, doar pentru a-i susține. Mazda, de exemplu, a creat, testat și împins pe piață un motor pe benzină care, după ce pornește, funcționează ca unul pe motorină. SkyActiv-X. Apoi, au pus rotativul din nou la muncă, dar de data asta pentru a reîncărca bateriile mașinilor electrice în momentele în care avem nevoie de o rază mai mare și timpul sau infrastructura nu permite o reîncărcare normală. Pare perfect pentru job, este mic, nu vibrează, iar la turații constante nu mănâncă ulei. History of Rotary.

Cu aproape o decadă în urmă singura experiență pe care o aveam legată de transportul de lemne s-a născut dintr-o întâmplare. După ce am decis cu soția să ne luam concediu, să ne urcăm în Skodă și să pornim de-a lungul și de-a latul țării. Căutam un pic de aventură și cum nu ne grăbeam nicăieri am deschis o hartă mare și am ales câteva drumuri pitorești în locul celor folosite în mod normal pentru a traversa munții. Primul dintre ele s-a dovedit a fi foarte frumos dar și plin de gropi. Sau poate ar trebui să le numesc cratere, create, am aflat după câteva minute, de camioane cu gabarit depășit care transportau lemn. Nu o să uit niciodată privirile pe care ni le aruncau când ne depășeau, doi copii într-o Octavie plină cu genți și alte zorzoane, mergând în zig-zag. Cu puțină experiență cred că am fi scos-o la capăt fără probleme dar, undeva pe la mijlocul drumului, a trebuit să ne oprim pentru că frânele fumegau. Cât s-au răcit am mâncat un sandviș și am încercat pârâul rece care acompania drumul (două degete au fost suficiente), ceea ce ne-a dat timp să realizăm că trebuie să continuam doar în viteza întâi și a doua (frână de motor nu de picior). Le-am făcut cu mâna șoferilor profesioniști neliniștiți (deși nu foarte, având in vedere că nu s-au oprit să ne întrebe dacă suntem OK) și soția, care atunci avea mult mai multă experiență în ale condusului, a sărit la volan. Am ajuns la capătul drumului fără alte incidente.

Povestindu-vă, realizez că, din păcate, nici Spintires nici MudRunner nu au capitalizat din acest punct de vedere. Deși există serpentine care ar fi permis o astfel de complicație, în primul, și câteva șosele lungi care curg amenințător la vale în al doilea, calitatea sau capacitatea de frânare nu devine niciodată o problemă. Chiar și așa, ambele jocuri reușesc să creeze panică atunci când (rar) ajungi să rulezi încărcat cu mai bine de 60 de kilometri la oră. O dată, datorită controlului grosolan la viteze mari (MudRunner e un pic mai bine optimizat din acest punct de vedere, dar tot departe de realitate) apoi pentru că devine clar că în aceste condiții o să ai nevoie de muuulți metri pentru a încetini sau pentru a opri. Cum știi că poți avaria oricând camionul, poți pierde încărcătura dacă-l răstorni, sau poți chiar ajunge într-o situație din care nu-l mai poți recupera, orice râpă sau defileu adiacente drumurilor amplifică drama. M-a încercat de câteva ori chiar și-un pic de groază, mai ceva ca-n Alan Wake, când am traversat pădurea în mijlocul nopții.

De atunci, am experimentat pe propria piele, cu câteva mașini mai mari, dar nu foarte (la limita categoriei B), când a trebuit să mut o Zoe cu o auto-platformă sau toată mobila pe care o aveam din loc în loc. Am stat pe ghimpi pe fiecare traseu. Lasă mereu spațiu între tine și restul, dar nu merge nici prea încet pe autostradă, nu vrei ca tiriștii să înceapă să te depășească. Ai grijă la borduri, panouri, copaci, ia toate curbele larg, încet și roagă-te ca tot ce ai legat în spate să rămână legat. Din păcate nici în MudRunner nu avem trafic, iar cataroaiele care puteau pune în pericol integritatea trenului de rulare în Spintires au dispărut aproape în totalitate.

E interesant cum viața îți aruncă în față mici oportunități în cutii pe care scrie mare DILEMĂ și de cele mai multe ori trebuie doar să privești mai atent, sau să ai răbdare, pentru a înțelege cum să extragi părțile bune. Acum doi ani, traficul de pe drumul spre muncă a fost perturbat de câteva ori de camioane care părăseau pădurea învecinată. Din ce am înțeles, la fiecare 8 ani autoritățile taie copacii bolnavi sau pe cei care îngreunează creșterea celorlalți și-i vând, cu precădere producătorilor de mobilă locali. Inițial, probabil ca mai toți ceilalți șoferi am început să înjur „iar întârzii la muncă?!”, dar, imediat ce camionul plin cu bușteni a trecut pe lângă mine m-a lovit nostalgia. In loc să-mi mai pese de distanța la care eram de mașina din față am început să privesc pădurea, utilajele și meseriașii care le manevrau. M-a surprins faptul că designul semiremorcilor și al benelor nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii 70 de ani, dar utilajele care taie și manipulează lemnul sunt mult mai avansate – mai ales prin comparație cu ce avem în MudRunner/Spintires. Deși era primăvară, iar în Belgia plouă mult, solul nu era atât de moale pe cât credeam. Camioanele dotate cu ce păreau a fi anvelope standard pentru șosea nu aveau niciun fel de probleme în a traversa șanțurile create. Erau în preajmă tractoare care ar fi putut ori ajuta ori aplatiza terenul la nevoie, dar n-am avut norocul să le văd în acțiune. Pasiunea mocnea și Epic făcuse cadou titlul doar cu câteva luni în urmă. Semnele de install erau clare.

La capătul celălalt al lanțului de producție, experiența era iarăși 0. Asta până acum 3 ani când am decis să cumpărăm o casă și, ca mai toți românii rușinați de condițiile în care am crescut, am decis să renovăm părțile pe care le consideram urâte. Cheltuielile au necesitat sacrificii, așa că am făcut cât de mult am putut singuri. Eram la un pas să desfac și să reciclez mai toate piesele din lemn rămase, dar, când mi-am întrebat șeful pasionat de tâmplărie dacă vrea materialul, m-a oprit și m-a învățat cum să le recondiționez. Am descoperit o muncă plăcută, înlesnită de materialele și uneltele de calitate la care am avut acces – nu mai sunt nici la fel de scumpe ca în trecut – care mi-a deschis ochii asupra a ceea ce e posibil și, în timp, am ajuns să apreciez fiecare bucată de lemn… Să zicem că nu am mai făcut mișto de socru, care era în stare să oprească mașina ca să pună în portbagajul răposatei Dacii 1310 o bordură “bună!” aruncată în mijlocul străzii.