Posted by Accesorii
Un alt mare plus al Switch-ului este pachetul complet cu care vine, dar și posibilitățile extinse de joc. În mod normal nu ai nevoie să mai cumperi nimic extra pentru a te bucura de experiență. Vrei să ții consola în brațe cu Joy-con-urile atașate, similar cu mai toate celelalte portabile? N-ai decât. Vrei să o plasezi pe măsuța din fața ta și să te lungești în pat, cu mâinile relaxate, pe lângă corp? Nicio problemă. Preferi un gamepad mai tradițional? Nu trebuie decât să unești Joy-Con-urile cu ajutorul grip-ului cu care Switch-ul vine în cutie. Vrei să încerci un ecran mai mare? Aruncă-l în dock. Ai cu cine juca’n doi? Majoritatea titlurilor cu astfel de capabilități au grijă să ofere și scheme de control simplificate care permit pasarea unui Joy-Con tovarășilor.
Asta nu înseamnă că nu am cumpărat cu bucurie accesorii încă din prima zi, unele dovedindu-se incredibil de folositoare, altele deloc. Husa originală Nintendo care vine în pachet cu o folie protectivă cade în prima categorie. Cu materiale de calitate, loc pentru 5 casete, chiar și extra buzunar unde putem pune alte mici obiecte. Recomand o microfibră pentru curățarea ecranului. Poșeta poate fi folosită și ca suport, ceea ce am crezut că e un mare plus, după ce review-urile inițiale m-au înnebunit, dar am realizat repede că standul incorporat, chiar dacă firav, este perfect funcțional. Switch-ul a rămas pe poziție chiar și în zborurile cu turbulențele.
Folia protectivă este și ea de calitate și oarecum necesară, pentru că ecranele de plastic sunt mai ușor de zgâriat decât gorilele sticloase. Tot în jurul lansării comunitatea înnebunise în urma rapoartelor care spuneau că dock-ul zgârie ecranul. Zvonul s-a stins în timp și nici nu știu cum să-l comentez. Mă uit la designul dock-ului și nu vad cum s-ar putea întâmpla – poate dacă-l arunci invers, sau într-un unghi ciudat… Ce e clar e că după atâta timp folia protectoare nu are nicio zgârietură, dar poate materialul este mult mai dur decât plasticul dock-ului.
La capătul celălalt al graficului (spre deloc), pun acumulatorul extern și microSD-ul de mare viteză. Bateria Switch-ului original nu ține în viață consola mai mult de două ore jumătate dacă alegem un titlu mai pretențios (Zelda, Doom, Skyrim) și am crezut că o să am nevoie sigur de un încărcător portabil pentru deplasările mai lungi. Am descoperit însă că majoritatea zborurilor mele nu durează mai mult de 3 ore și chiar dacă, nu joc constant. Mai schimb o vorbă, mai trag un pui de somn, citesc ceva, etc. Apoi, unele companii aeriene au început să interzică încărcarea electronicelor cu ajutorul unui acumulator portabil, iar avioanele mai noi sau renovate vin cu porturi USB. Trenurile din partea asta de lume au prize. Mașina vine cu porturile ei. Acasă am încărcătoare USB-C cu fire lungi până și-n debara. Una peste alta, nu am folosit acumulatorul decât o dată, în afara testului inițial.
Switch HAC-001 (-01)
În August 2019 Nintendo (împreună cu Nvidia) a schimbat procesorul cu unul „identic” ca și capacități dar cu tranzistori mai mici (de la 20 nanometri la 16) care au nevoie de mult mai puțin curent pentru a funcționa. Deși a doua versiune a consolei vine cu aceeași baterie, acum putem juca titlurile mai solicitante până la 4 ore jumătate. Imaginați-vă cât de eficient ar fi un Switch cu un Tegra construit în jurul ultimelor metode de producție – 5 nm. 5 ore de joacă îmi par arhisuficiente, ce vreau de fapt este mai multă putere de calcul plus câteva zeci de nuclee speciale. Hai cu DLSS-ul și RTX-ul.
La fel și cu microSD-ul – cei doar 32 de GB pe care Switch-ul îi are păreau că o să fie repede folosiți, dar, cum m-am încăpățânat să cumpăr tot ce pot pe suport fizic, nu am reușit încă să umplu memoria internă a consolei. În afara câtorva printscreen-uri la care am vrut să mă uit pe PC, SD-ul a rămas neutilizat.
Tot la lansare am cumpărat și un Controller Pro. Îmi era frică de dimensiunea redusă a Joy-Con-urilor, dar mai ales de lipsa crucii direcționale. Am descoperit cu surprindere că, deși palmele mele nu sunt chiar mici (20 cm), gamepad-urile rămân confortabile chiar și după sesiuni lungi. De fapt, în afara jocurilor cu bătăi sau a celor retro/arcade, am ajuns să prefer butoanele Joy-Con-ului stâng. Se mai întâmplă să strâng cu putere fără să-mi dau seama în mijlocul unui Tetris 99 sau a unui Mario Kart și degetele să rămână încleștate, dar poate așa o să învăț eventual că intensitatea cu care apăs sau prind nu mă face un jucător mai bun.
Pe de altă parte, Controllerul Pro este, din punct de vedere ergonomic și al calității materialelor, cel mai bun gamepad de pe piață. Exceptând DualSense-ul (PS5), le-am testat intensiv pe toate cele făcute de granzi (se coace un special) iar Pro-ul celor de la Nintendo vine cu cele mai bune butoane: dimensiune și contur, plasament, curse scurte și precise, dar mai ales final satisfăcător, atât auditiv cât și tactil, pentru o dublă/triplă confirmare a acțiunii. De fapt, pentru că L2 și R2 nu sunt trăgace, ci doar simple butoane (Joy-Con-urile nu sunt nici ele mai dotate), Pro-ul ar fi de departe cel mai bun gamepad de pe piață pentru iubitorii de emulatoare și fighting games. Windows 10 îl adaugă ca și controler bluetooth fără probleme în timp ce Steam vine cu suport nativ.
Nintendo a dat-o-n bară însă cu crucea direcțională – dacă nu apeși sus, jos, stânga sau dreapta, suficient de departe de centru, ai toate șansele să adaugi și o direcție adiacentă celei dorite. În cazul meu, în mijlocul jocurilor în care timpii de reacție înseamnă totul, din 20 de apăsări spre dreapta, de exemplu, unul din inputuri va fi suspect. Îți vine să dai cu controlerul de pământ. Cum e posibil ca Nintendo să o dea de gard după generații și generații de gamepad-uri cu cruci impecabile? Habar nu am. Mai ales că Pro-ul este cel mai scump controler „standard” pe care l-au vândut – 70 euro la lansare. De fapt ei sunt cei care au inventat d-pad-ul, au până și un brevet activ, care i-a împins pe cei de la Sony să caute o soluție diferită, iar pe cei de la Microsoft să tot reinventeze roata. Una peste alta am folosit Pro-ul, mai ales în jurul jocurilor serioase care cer un TV pentru o imersiune totală și folosesc mai rar crucea direcțională, dar nu la fel de mult pe cât mă așteptam.
Flip Grip-ul creat de cei de la Fangamer, deși nici el foarte des utilizat, rămâne accesoriul cumpărat preferat. Un simplu adaptor care înlesnește joaca în mod portret. Ori prin alipirea Joy-Con-urilor pe laturile lungi ale Switch-ului, ori cu ajutorului standului-card care permite așezarea dez-orientată a consolei pe masă. Cum Bulet Hell-urile, Shoot’em Up-urile și Pinball-urile, sunt printre genurile preferate, iar unele permit joaca pe verticală, Flip Grip-ul, chiar dacă deloc necesar (poți oricând să așezi Switch-ul pe latura mică și să-l sprijini de un pahar), a apărut de niciunde la momentul oportun și a a făcut mai speciale câteva titluri îndrăgite.
Welcome back NCV.
Ma bucur ca te-ai intors, citeam cu mare drag tot ce tinea de Nintendo din Level.
Chiar recent am recitit review-ul tau pentru Xenoblade Chronicles in timp ce jucam Definitive Edition si astept tare mult sa vad ce vei scrie de celelalte exclusivitati, pentru ca avem nevoie de cineva in tara care scrie de Nintendo.
Ma regasesc in ce ai scris despre Switch aici – dar eu m-am aruncat deja spre Oled, deoarece joc tot timpul handheld. Diferenta intre ecrane este enorma, ma tot uit la cel vechi, saracul, si ma gandesc cat m-a slujit si ca e timpul sa se odihneasca.
Chiar daca nu aduce cu nimic la performante se simte upgade-ul, iar Metroid Dread arata ce poate. Tot ce are negru mult si contrast puternic intre culori este absolut superb, precum Doom 3, Limbo sau exclusivitatile colorate de la Nintendo.
Sper din tot sufletul ca un Switch 2 va veni cu un astfel de ecran si nu ca upgrade dupa 4 ani si jumatate de la lansare.
Multumesc!
Am cumparat si eu OLED-ul, revin cu impresii in cateva zile.
Si eu am ramas surpsins de cat de mult conteaza 0.8 inch (that’s what she said) 😅
Am cumparat un Nintendo Switch.
L-am vandut dupa vreo saptamana. De ce?
Pentru ca in loc sa imi fac treaba si sa-mi vad de sarcinile zilnice, jucam Diablo 3 tot timpul.
Acum sincer sa fiu, chiar daca este un produs foarte bun, nu m-a impresionat. Este mai mult lipsa alternativelor (chiar daca NVIDIA a lansat ceva similar cu mult inainte de Switch, dar era un produs de nisa). Anumite jocuri, precum Wolfenstein, de abia mentinea 30 FPS. Nu am incercat Doom, dar din cate am inteles, avea si acesta probleme.
Diablo 3, Zelda, mergeau bine.
Pe langa asta, mai era si costul jocurilor. Daca pe STEAM poti sa gasesti jocuri la un pret foarte bun, pe SWITCH platesti pretul lor intreg, chiar daca jocul este vechi de cativa ani. De exemplu Civ 6 pe Switch este $30 USD. Pe iOS am platit $2.99 USD.
Este mult mai usor sa gasesti porturi ieftine pe iOS sau Android decat pe Switch. Si evident, cel mai usor este pe PC prin Valve.
In orice caz, timpul meu cu Nintendo Switch a fost scurt si intens. Stiu ca am cumparat o carcasa cu baterie, protector de ecran si cateva jocuri si m-a captivat. Recunosc. Tocmai asta era problema, ca in fiecare pauza, incepeam sa joc “putin” si ajungeam sa pierd ore intregi.
Nu am avut “problema” aceasta cu alte platforme 🙂
Ha, la asta nu m-am gandit. Un minus al Switch-ului poate fi faptul ca poti sa te joci oriunde ai fi si astfel iti mananca tot timpul.
Eu sunt in coltul opus. Nu am timp sa ma joc cat as vrea asa ca Switch-ul pica foarte bine cand am 20-30 minute.
Ai dreptate cu preturile, am subliniat si in articol. Civ 6 e la reducere (75%) acum pe eShop-ul Nintendo si chiar si asa tot e 8 euro.
Deck-ul celor de Steam ti s-ar potrivi mai bine, dar… oare? Pentru moment as zice sa te tii departe de orice platforma mobila, daca spui ca nu te poti opri 🙂
Cred ca este mai bine sa ma tin departe de orice platforma, punct. Imi aduc aminte cand mi-am cumparat un XBOX 360. Am cumparat si COD Black Ops. Am jucat sase sau sapte ore in rand. A doua zi la fel. L-am vandut putin mai tarziu.
Cativa ani dupa, am cumparat XBOX One. Dupa ce am “investit” cateva zeci de ore in GTA 5, l-am oferit cadou.
Cred ca anumite tipare de personalitate sunt foarte compulsive si orientate spre gratificatie instanta. Cum sunt cei care merg la cazino sau in Romania, la “pacanele”. Jocurile ofera acelasi tip de recompensa prin “operant conditioning” (operare conditionata?!). Daca te poti juca 30 de minute si dupa sa te intorci la ce faceai inainte, bravo.
Cand eram copil, mergeam la “sala de jocuri” si jucam 4 – 5 ore in sir. Cand am primit un calculator al meu, iar, ma jucam mult prea mult. Asa ca oricat de tentant ar fi deck-ul celor de la Steam (si este), mai bine nu. Nu ai idee de cate ori am fost tentat sa cumpar un laptop de gaming dar m-am oprit din a face asta. Din fericire, pentru mine, nu prea pot sa joc nimic pe un MacBook Air.
Scuza-ma, am dus discutia intr-o directie total diferita. Mi-a placut articolul tau si l-am citit (partial) cu placere. Este jurnalism de calitate. Aveam o colectie destul de mare de reviste “LEVEL” si articolul este in acelasi ton si aceiasi calitate. Poate chiar mai bun.
Sper sa postezi continut nou in viitor.
Multumesc si o zi frumoasa iti doresc,
Razvan
Am decis să nu las vizitatorii să comenteze fără să se autentifice.
Încerc în acest fel:
– să țin sub control spam-ul – this is a one-man show for now
– să promovez discuțiile serioase, nestingherite de cei care sub protecția anonimatului tind să deraieze
– să-i încurc un pic pe cei cu multiple personalități – cum sistemul nu face o verificare în prealabil, puteai alege alt nume și alt email cu fiecare comentariu făcut
Puteți să vă autentificați cu un cont Google, Facebook sau Twitter, dar dacă doriți să rămâneți anonimi sau nu vă plac contrabandiștii de date enumerați, vă invit să creați un cont WordPress și să vă autentificați cu el.
Primul comentariu pe care o sa-l faceți trebuie aprobat (o să încerc să le aprob cât de repede pot) apoi sunteți liberi să vă faceți de cap.