Switch OLED – după 3 luni de utilizare (update – joaca în doi)

Posted by

Prima surpriză plăcută e experienței OLED a fost faptul că, deși l-am pre-comandat online, l-am primit exact în ziua în care s-a lansat, dimineața la ora 8. Bine, asta spune mai multe despre Amazon și de ce au ajuns între primele trei cele mai mari companii din lume. Deși nu au un site oficial pentru Belgia (l-am comandat de pe filiala franceză), au calculat și trimis pachetul astfel încât poșta locală să facă livrarea fix pe 8 noiembrie, cât mai devreme în zi. Impresionant. O ispravă care, neașteptat, mi-a dat mult de gândit. Sunt întors când vine vorba de Amazon. Serviciile pe care le oferă sunt atât de bune încât „nu” le poți refuza, dar în același timp le urăsc practicile. Cum înghit orice idee bună și o fac a lor, cum ucid din ce în ce mai multe antreprize locale, cum își tratează angajații și așa mai departe. Reacționez efervescent, cel mai probabil și pentru că am un bebe lângă mine și nu vreau să crească și să trăiască într-o lume în care o altă East India Company își întinde tentaculele.

Dar să lăsăm anecdotele deoparte. A doua surpriză plăcută au fost cei doi centimetri pe care diagonala ecranului i-a câștigat. Nu sună extraordinar; chiar și vizual, când pui consolele una lângă alta, nu pare mult, dar ochii îți mulțumesc imediat ce pornești în aventură. Întâmplarea face ca lunile astea să fi jucat 3 titluri care necesită concentrare constantă, au detalii minuțioase și texte anemice – Tetris 99, Guacamelee! și Pinball FX3. În cazul meu (nici nu am realizat) acești doi centimetri + capabilitățile OLED-ului fac diferența dintre o focalizare continuă și o privire relaxată. Cum intensitatea luminoasă a fiecărui pixel poate fi acum controlată separat, a dispărut aura prezentă în jurul obiectelor sau a efectelor „strălucitoare”. Subtitrările și textele sunt mai ușor de citit, imaginea cu totul, datorită saltului în contrast, a devenit mai clară. Atribut accentuat și de faptul că noul ecran poate schimba culoarea pixelilor mai rapid decât o cere un joc care împinge 1 cadru la fiecare 16.6 milisecunde – 60 FPS. O bună parte din motion blur-ul creat artificial este astfel îndepărtat.

Digital Foundry și HDTVTest exemplifică și explică mult mai bine decât o pot face eu în clipurile de mai jos.

Cum ochii și creierul au mai puțin de compensat, corectat și anticipat, joaca devine mai… lejeră. Discutabil, ecranele OLED moderne ne pot îmbunătăți timpii de reacție; ne pot face gamer-i mai buni.

Acuitatea vizuală (și chiar mentală) diferă însă de la om la om, poate pe voi dimensiunea și atributele OLED-ui nu o să vă afecteze la fel de mult, sau din contră. În plus, am observat că diferența nu este la fel de perceptibilă în titlurile bine calibrate pentru ecrane mici, sau cele în care toate detaliile sunt grandioase și acțiunile nu necesită reacții perfecte. Ultimele Zelda-uri, sau jocurile pe ture ca Mario + Rabbids sau Fire Emblem, nu câștigă la fel de mult ca seria Ori, Metroid Dread, sau orice alt titlu cu multă acțiune și/sau porțiuni întunecate. Pe scurt: dacă jucați mult în deplasare și ochii vă obosesc din când în când, atunci merită să luați OLED-ul în considerare doar pentru capabilitățile ecranului.

Am sperat ca noul display să fie și mult mai puțin reflectant și să înlesnească joaca în aer liber. Digital Foundry zice (la minutul 10.24) că nu sunt probleme cu niciunul din Switch-uri sub un cer înnorat, dar norii românești rar reduc lumina zilei atât de mult ca cei englezești sau belgieni. Poate, dacă jocul ales este foarte luminos, o scoateți la capăt. Am așteptat, degeaba, mai bine de două săptămâni pentru o zi care să semene cu cele înnorate din România. Am prins totuși una cu-n soare palid și după cum vedeți rezultatul e cel putin dezamăgitor. Nici măcar la umbră nu te poti ascunde.

Pe de altă parte, în 5 ani de zile, rar am simțit nevoia să pornesc Switch-ul când a trebuit să aștept afară în vreme bună.

Update (22/4/2022): Cum joci dacă vrei să folosești două Switch-uri?

Am uitat să vă povestesc despre mica aventură prin care am trecut când am încercat să continui joaca pe noua consolă. Cum abonamentul Switch Online era încă activ (mă gândesc serios să nu-l reînnoiesc)  transferul de date s-a făcut aproape instantaneu. Toate salvările jocurilor sunt copiate automat în nori (cloud backup) și dacă vrei poți opta chiar și să sincronizezi cele două console. De fiecare dată când pornești aventura pe celălalt Switch, Nintendo caută cea mai nouă salvare, o rescrie pe cea veche și te lasă să continui de unde ai rămas. Sună impresionant până realizezi că Steam + majoritatea celorlalte magazine online PC fac același lucru gratuit. Grindstone m-a surprins când m-a aruncat nu doar în nivelul la care rămăsesem, ba chiar și la poziția la care am decis să-l pun în stand-by.

Chiar dacă nu plătiți pentru serviciul Online,  transferul de date se face ușor – wireless, când ambele Switch-uri sunt în proximitate sau, în cazul unei relații la distanță, cu ajutorul unui card SD.

Cum startul a fost atât de simplu, am luat cu mine casetele cu titlurile care-mi păreau interesante și m-am îmbarcat fără să mă mai gândesc la altceva. Surpriză! Dacă nu ești conectat la internet, Switch-ul nu vrea să pornească jocurile, chiar dacă vin pe suport fizic… Mi se pare normal ca Nintendo să verifice dacă un joc cumpărat în format digital este pornit în același timp pe mai multe Switch-uri, dar un joc pe suport fizic? Nu e nimic de verificat, știi clar că nimeni altcineva nu-l folosește pentru că în momentul în care scoți o casetă din slot, aplicația respectivă este automat terminată. Am simțit cum îmi crește temperatura și până am coborât din avion deja se conturau câteva fraze acide…

Am descoperit rapid că dracul nu e atât de negru, trebuie doar să ai grijă ce cont folosești și cum setezi. În momentul în care am accesat Nintendo eShop cu a doua consolă, aceasta a devenit automat secundară contului meu. Tot ce demarezi pe consolele secundare este verificat online și pornește doar dacă aplicația nu este activă pe consola principală. Dacă nu poate verifica, nu pornește. Soluția nu este perfectă când vine vorba de casete (care ar trebui să poată fi folosite oricum oriunde) dar ținând cont că nu ai nevoie de mai mult de 5 minute pentru a rectifica problema nu pot să mă supăr prea tare. Dacă nu țineți de loc la partea digitală, atunci puteți crea un alt cont pentru a doua consolă și uita de problemele de gen pentru totdeauna.

Interesat fiind de limitările părții online, am descoperit că Nintendo a lăsat chiar și o portiță deschisă pentru cei care vor să joace în același timp cu utilizatori diferiți un joc cumpărat doar o dată. Dacă porniți pe o consolă secundară un titlu digital cu user-ul care l-a cumpărat, puteți apoi porni același joc cu un alt user pe consola principală. Funcționează chiar și online. Jocuri ca Mario Kart, de exemplu, devin astfel concomitent accesibile pentru mai mult de un membru al familiei – un mare plus – o breșă pe care sper ca Nintendo să nu o închidă. Găsiți mai jos explicate pe larg toate variațiunile și ce se întâmplă când x, y sau z.

/update

1 2>>>
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments