The Legend of Zelda: Breath of the Wild + Expansion Pass

Studio Dezvoltator: Nintendo EPD
Producător/Distribuitor: Nintendo
Site: https://www.zelda.com/breath-of-the-wild/
Switch, Wii U

Nu cred că o să uit vreodată începutul acestui joc. Trezit din somnul de veci într-o cavernă, primești o tabletă misterioasă și ești rugat să întreprinzi câteva acțiuni care țin loc de mic tutorial, apoi, din scurt, ți se spune să pleci… să cunoști lumea. Mașina de hype a celor de la Nindendo își făcuse atât de bine treaba. Trailerele îți povesteau despre o lume pastelată care merită și trebuie explorată și știai deja că vorba de duh creată de câteva alte jocuri era adevărată: „tot ce vezi în depărtare poate fi ajuns și călcat în picioare.” Și ieși din grotă în mijlocul unei terase muntoase și jocul preia pentru câteva secunde frâiele acțiunii pentru o prezentare cinematică a împrejurimilor. Jos, o pădurice îmbrățișează coama, adiacent, câteva pajiști și dealuri pline de verdeață, un castel în crepuscul, în depărtare, și chiar și un vulcan activ, în zare. Spre dreapta un templu impozant, un pic dărăpănat, iar ceva mai aproape un moșneag. Ne privește atent, apoi ne întoarce spatele parcă spunând „vin-o”. Camera revine lângă Link și pentru câteva momente aștepți să se mai întâmple ceva. Dar nu. Filmulețul folosește motorul grafic așa că nimic nu se schimbă din punct de vedere vizual. Na poftim, continuă aventura!

Și o faci cu bucurie și fiecare pas e o revelație. Găsești o creangă, o ridici și ca un copil o vânturi un pic. E o armă! Te bați cu tufișurile, cu iarba mai înaltă, dar nu se întâmplă mare lucru, așa că o pui deoparte și continui explorarea. Printre primii copaci pe care-i întâlnești, asta dacă o iei în direcția oarecum recomandată, găsești câteva mere și parcă simți/știi, dacă ai jucat alte Zelda, sau adventure-uri în general, că o să-ți trebuiască o praștie, sau un arc, ceva, să le ajungi. Verifici încă o dată, și nu, nu sari așa de sus. Te apropii totuși de pom și Link începe să se cațăre. Cum? Ajungi la înălțimea merelor, faci un salt spre ele, dar nu reușești să le culegi pentru că trebuie să confirmi acțiunea. Un mic eșec… dar fără importanță în schema mare, oare… se înfiripează un gând, îți oferă BotW libertate totală în explorare? Arunci o privire peretelui stâncos de lângă, te apropii și fără niciun alt input începi să te cațări. Ești mai bun decât Ezio Auditore, pereți verticali, 100 de grade, 110(?!), nu ai nevoie de cârlige, vrăji plutitoare, gheare sau alte unelte ajutătoare. Vigoarea (stamina) limitată pare că o să pună câteva bețe în roată, dar realizezi că aproape nimic nu o să poată să te oprească în a cerceta harta toată. Minunat. Înfricoșător chiar.

Alți câțiva pași și dai de moșneag, care se încălzește în fața unui foc. Schimbi câteva vorbe și pare că te știe, dar în același timp vrea să rămână misterios. Găsești o torță și te întreabă ce ai de gând să faci cu ea. „Ai grijă” spune, „multe lucruri ard repede.” Interesant. Apoi, la scurt timp, dai de prima sabie, chiar și un topor cu care poți tăia copaci, un scut, mici altare/puzzle care testează/explică mai departe abilitățile pe care le ai. Descoperi că tableta are puteri magice antice și o poți folosi, printre altele, ca pe un magnet de mare putere cu care poți manipula obiecte metalice de la distanță. Și tot așa. Pentru zeci de ore BotW adaugă alte și alte mecanici de joc. Primești o parapantă, găsești arcuri și săgeți cu diferite capabilități, poți crea sau folosi mici improvizații mecanice, fizice, chimice, care te ajută în luptă sau în rezolvarea puzzle-urilor. Poți călări, poți face chiar și snowboarding sau găti sute de ingrediente, cu rezultate foarte interesante, în funcție de mix.

Dacă-ți imaginezi și încerci ceva, de cele mai multe ori vei fi plăcut surprins de consecințe. Poți, de exemplu, plana până la o zonă înaltă greu accesibilă sau crea o platformă zburătoare cu câteva octo-baloane și un căruț, sau orice alt obiect care aduce cu o nacelă. Câteodată îți iese ceva atât de absurd, încât ai impresia că ai trișat jocul și parcă nu-ți vine a crede că rezultate își mențin logica și coerența. Inamicii, vietățile în general, reacționează, la rândul lor, natural, mult mai rațional decât ce vedem în majoritatea celorlalte jocuri. Am citit despre una dintre din secvențele de început simbolice ale lui BotW (acum al gaming-ului în general) și tot a reușit, când am ajuns-o, să mă miște. Soarele lumina cald colinele și lanurile înalte de iarbă bătute de vânt. Înconjurat de munți avansam prin ceea ce părea un tablou în mișcare și observam de la depărtare câțiva bokoblini călare. Vânau o capră de munte. Păreau că lucrează în echipă. Au înconjurat-o și unul dintre ei a marșat și a răpus-o cu sulița din dotare. S-au bucurat, apoi au început să scruteze împrejurimile.

Dacă ești deștept, te pitești în iarbă, sau dai bir cu fugiții, pentru că, inițial, șansele de supraviețuire sunt mici împotriva a 3 călăreți dotați cu sulițe și arcuri. O să ai multe șanse să-i pui la punct mai încolo și de fiecare dată când o situație similară o să apară, o să te bucuri de multitudinea de opțiuni și idei pe care le ai pentru a-i pedepsi. Poți să-i provoci la duel de pe propriul armăsar. Poți să-i surprinzi cu câteva săgeți bine plasate. Să le sperii sau să le omori caii (dar mai bine nu), să folosești una din puterile tabletei și câte și mai câte. Separat, datorită acestei maleabilități extraordinare, zeci de alte experiențe aleatorii o să-ți rămână-n suflet. Am decis la un moment dat să descalec pe un pod, pentru a privi mai aproape o mică morișcă de vânt și între timp Oreo (da, poți să-i și numești și să-i dai în îngrijire la grajduri) s-a speriat de ceva și a căzut. Îmi aduc aminte cum cu inima strânsă m-am uitat după el, doar ca să-l văd cum înoată în râul de dedesubt, cum iese cu greu din apă și se apucă să pască. Am sărit de pe pod, am deschis parapanta și l-am încălecat din nou, din zbor. Frumos!

E uimitor, stupefiant chiar, cât de multe lucruri sunt posibile și cât de bine se leagă între ele, iar când adaugi la formulă grafica poetică, vibrantă și elementele culte ale poveștii, acompaniată din loc în loc de coloana sonoră orchestrată, subtilă, pachetul te inspiră și, după primele zeci de ore de joacă, transpiră ca unul din cele mai bune jocuri pe care le-ai încercat. Nu degeaba ceilalți producători și dezvoltatori au decis că este cel mai bun titlu al anului (2018), + cel mai bun sunet și design (GDC). Să nu uitam și că BotW a fost lansat o dată cu Switch-ul, iar pentru mulți dintre noi a fost primul titlu pe care l-am încercat. Eram deja bucuroși, mândri chiar, de noua consolă/achiziție, o tabletă doar puțin mai mare decât un telefon. Surprinși că poate duce un titlu cu astfel de dimensiuni și că putem să-l luam cu noi oriunde. Miniaturizat, din poală, noul Zelda arată chiar mai bine. Sentimentele sunt astfel amplificat-multiplicate și devin, în stil MasterCard, de neuitat – doar ca aici pot fi cumpărate.