Un 2023 Sumbru, Contracarat de Excelență – Update1

Ce an… (Review Grim Dawn la pagina 6)

Nu prea am apucat să mă joc – doi copii mici tind să-ți mănânce tot timpul liber – am citit și învățat în schimb atât de mult despre fațetele mai ascunse ale industriei, încât simt că am mai evoluat – ceea ce a dus, indirect, la o detașare emoțională aproape totală – o fi bine, o fi rău, rămâne să descopăr pe viitor. Acum nici 2-3 ani îmi aduc aminte cum mă înflăcăram când vedeam, de exemplu, cum Embracer Group cumpăra al x-ulea dezvoltator sau proprietăți intelectuale (Tomb Raider, Deus Ex, etc.) cu care am crescut și de care-mi păsa. Nu trebuia să fii vreun erudit în ale finanțelor ca să simți că ținta lor nu erau jocurile ci doar o îngrășare a acțiunilor/acționarilor via investiții constante. Era clar că toate casele de producție pe care le dețin/eau o să sufere imediat ce roata o să se învârtă… și, de curând, au început să închidă sucursale și să concedieze pe capete.

Urăsc, sau mai bine spus uram, pentru că acum am ajuns să privesc doar cu mâhnire, corupția creată de bani. De mașinațiunea numită capitalism, de scuza inventată și proliferată de sociopați pentru a scăpa basma curată când reduc totul la profituri. Oamenii sunt prea puțin importanți în această schemă, sau poate doar un pic, ca și consumatori sau clienți, iar sistemul cade în antiteză cu pasiunea, cu arta, cu timpul, cu mai tot ce au nevoie creatorii unui joc pentru a produce excelență.

Când un titlu ca Animal Crossing reușește însă să aducă câștiguri mai mari decât 10% din tot ce a reușit muzica în același an (2020), e clar că majoritatea investitorilor, indiferent de unde-și culeg ei fructele în general, o să-și întoarcă privirea asupra mediului. În 2021 industria valora de 3 ori mai mult decât cea muzicală și de film la un loc. A depășit chiar și tot ce înseamnă TV și cu toate astea anul a fost unul dintre cele mai slabe din punct de vedere al jocurilor excepționale. Eram dezumflat de tot, sentiment amplificat, sunt convins, și de izolarea impusă de COVID, dar și de starea în care Cyberpunk 2077 a fost forțat lansat. Mulți dintre directorii angajați în producție și-au dat demisia și CD Projekt Red a pierdut atât de mult talent încât au renunțat la REDengine 4, în favoarea lui Unreal Engine 5, cel mai probabil un motor mai accesibil și familiar noilor angajați. În continuare cred că REDengine e mai arătos decât Unreal dar și că ar fi bine dacă Epic nu ar monopoliza piața.

2022 a pornit spectaculos, cu extraordinarul Elden Ring și a continuat cu alte titluri cu pretenții care nu au dezamăgit (Horizon Forbidden West, Xenoblade Chronicles 3, God of War Ragnarök). Micile case de producție și-au adus și ele aportul (Tunic, Stray) și până și relansările relustruite au reușit să surprindă (The Stanley Parable: Ultra Deluxe, The Last of Us Part I). Nu pot să-l numesc un an excelent, dar la suprafață, și prin comparație, era o întremare binevenită. Rapoartele de hărțuire sexuală care păreau că nu se mai termină, parcă pentru a sublinia că banii nu sunt neapărat cel mai rău lucru care poate corupe mințile producătorilor, m-au ținut însă cu picioarele pe pământ. Sony (PlayStation USA), Riot, Ubisoft, dar mai ales Activision Blizzard… Plângerile mai extreme pe care le-am citit, mi-au întors stomacul pe dos și m-au umplut de ură. Ca tată de fete, crescut de și între femei, sper să le putrezească mădularul tuturor celor care și-au constrâns colegii de muncă în a întreține acte sexuale. Poate chiar și celor care știau ce se întâmplă, aveau puterea să schimbe ceva și totuși au decis să privească în altă parte.

Apoi, Diablo Immortal s-a întâmplat… și a reușit să-mi deschidă ochii asupra realităților sumbre ale jocurilor create pentru mobile. Lipsa reglementărilor, a legislației în general, a permis producătorilor fără scrupule să folosească multiple pârghii psihologice pentru a crea dependență, cu scopul de a ne convinge să cheltuim ceva bani pe x sau y lucru de care „avem” nevoie. Fie pentru a avansa mai rapid sau mai ușor, fie pentru a înlesni o creștere în nivel, pentru a stinge din nevoile administrative, sau pur și simplu pentru a întregi o colecție sau pentru a mângâia egoul. Cele mai rele achiziții fiind cele în care nu cumperi direct ce ai nevoie, ci doar șansa de a câștiga acel lucru. Pe tipicul, mai cumpără câteva cufere, sigur armura pe care o cauți o să fie în unul din ele – gacha games.

Adevărate cazinouri-parcuri de distracții, pline cu micro-tranzacții, cu câte ceva pentru fiecare. Doar de 10 ori mai inumane decât păcănelele adevărate. Măcar în realitate ai terminat banii, pleci acasă, sau la treaba ta. Aici, ai terminat banii, continui să muncești te distrezi; e mereu ceva de făcut. Dacă încerci un joc de noroc obișnuit, și reușești să câștigi (și să te oprești), poți, foarte bine, să faci ceva cu câștigul, progresele plătite în jocuri însă nu transcend în viața de zi cu zi. Șansele sunt și ele, în majoritatea cazurilor, mult mai mici decât cele pe care le ai la… ruletă, de exemplu. Atât de mici, încât unele companii preferă să nu lanseze jocuri de gen în țările în care legislația îi obligă să dezvăluie procentual șansele de câștig. „Diablo Immortal will not be available in Belgium or the Netherlands” spunea Blizzard acum ceva timp. Și funcționează, profiturile aduse de exploatarea pe mobil au fost aproape de 3 ori mai mari în 2022 decât a tuturor celorlalte jocuri care s-au lansat în aceeași perioadă pe PC, PlayStation, Xbox și Switch la un loc.

Pentru mine era clar că Activision Blizzard în forma lui actuală trebuia să moară pentru a ține în viață speranța unor noi jocuri extraordinare (și au atât de multe titluri cu renume, atât de mulți fani), dar mai ales pentru a putea cumpăra pe viitor cu mintea împăcată, fără a simți că dau bani unor exploatatori, sociopați și/sau violatori. Deși monopolurile trebuie întotdeauna descurajate, m-am bucurat totuși când am auzit că Microsoft a decis să-i achiziționeze. O dată pentru că sunt suficienți de puternici pentru a nu fi corupți la rândul lor de mâzga Acti-Blizz, dar și pentru că după ce o să termine propriile investigații o să ii concedieze pe toți cei care o susțineau. Sau cel puțin așa sper – nu e ca și cum Microsoft sunt niște sfinți (au 68 de miliarde să cumpere A-B și concediază mai bine de 1000 de oameni după câteva luni). Chiar dacă desființează de tot echipele, cu siguranță nu o să îngroape francizele, pentru că ținta lor finală necesită chiar mai multe achiziții, mai multe case de producție, mai multe titluri.

Game Pass-ul este cel mai bun serviciu gen Netflix (dar cu  jocuri) de pe piață. 10 Euro pe lună pentru mai bine de 100 de jocuri. 15 Euro pentru posibilitatea de a juca sau continua oriunde, fără să ai nevoie de un PC puternic, atâta timp cât internetul e suficient de rapid. iPhone, Android, Mac-uri, Windows, chiar și câteva televizoare mai deștepte. Nu trebuie decât să te loghezi și să ai un controler cu tine. Microsoft spune că sunt gata să lanseze portalul chiar și pe PS5 și Switch și sunt curios dacă o să câștige lupta asta.

Ca să ne convingă însă pe majoritatea să ne abonăm și să rămânem lună de lună, eu zic că trebuie să ajungă să lanseze câte un joc mare și poate unu-două mici la fiecare două luni. Și nu cred că se vor opri până vor reuși.